full screen background image

USV şi-ar putea promova oferta educaţională pe două autobuze ale TPL

Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava intenţionează să îşi promoveze, pe autobuzele societăţii de Transport Public Local, oferta educaţională şi facilităţile pe care le poate asigura.

Conducerea instituţiei academice s-a adresat atât TPL, cât şi autorităţilor municipale, cerând punerea la dispoziţiei, în acest sens, a unor suprafeţe gratuite pe două sau mai multe mijloace de transport călători.

Prof. dr. univ. Mihai Dimian, rectorul USV: “Considerăm că acest sprijin ar avea un efect benefic asupra noastră, a tuturor, întrucât un număr mai mare de studenţi, dar şi efervescenţa specific studenţească contribuie la bunăstarea şi prosperitatea întregului municipiu”,.

Cererea USV face obiectul unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a deliberativului municipal, Darie Romaniuc, directorul TPL, arătându-şi disponibilitatea de pune la dispoziţie, pentru „un timp limitat, stabilit de Consiliului Local”, două autobuze, „pentru decorarea şi promovarea gratuită a materialului publicitar”.

comments

comments