full screen background image

Indonezia: Autorităţile caută 180 de dispăruţi după scufundarea unui feribot

Bilanţul victimelor catastrofei produse luni pe lacul Toba de pe insula indoneziană Sumatra de Nord, unde un feribot s-a scufundat cu un număr necunoscut de pasageri la bord, ar putea fi de 180 de morţi, autorităţile indicând că numărul celor dispăruţi depăşeşte estimarea iniţială de 130 de persoane, printre care şi mulţi copii, transmite Reuters.

Optsprezece supravieţuitori au fost salvaţi la scurt timp după ce feribotul s-a scufundat luni dimineaţă, în condiţii de vânt şi valuri puternice.

Zeci de familii disperate s-au adunat pe malurile lacului, unde valurile au adus miercuri dimineaţă un al treilea cadavru în micul port Tigaras.

Echipele de căutare se aşteaptă să găsească multe alte victime în ambarcaţiune după ce vor identifica locul unde aceasta s-a scufundat, pe fundul lacului adânc de 450 metri.

”Avem coordonatele locului unde s-a scufundat, dar trebuie să verificăm”, a declarat Budiawan, şeful Agenţiei naţionale de căutări şi salvare (BASARNAS). ”Căutăm 180 de persoane”, a precizat el, revizuind estimarea după ce rude şi prieteni au raportat dispariţia mai multor persoane decât se credea iniţial.

Ambarcaţiunea scufundată, construită din lemn, este căutată de o echipă de 25 de scafandri şi un vehicul subacvatic acţionat de la distanţă, dar acestea pot opera doar până la o adâncime de 380 de metri, a indicat acelaşi oficial.

Căutările la suprafaţa lacului nu au dat până acum rezultate.

Lacul Toba, întins pe 1.145 km2, s-a format în craterul unui vulcan gigantic, care a erupt în urmă cu circa 75.000 de ani.

Lacul este o destinaţie turistică populară, însă nu există deocamdată informaţii dacă printre dispăruţi se află şi cetăţeni străini.

Vremea era calmă miercuri, dar condiţiile se pot schimba rapid pe lacul Toba, unde în trecut au mai avut loc accidente, inclusiv cel din 1997, când aproximativ 80 de oameni şi-au pierdut viaţa.

Ministrul indonezian al transporturilor, Budi Karya, a declarat că anchetatorii vor verifica dacă feribotul era echipat cu veste de salvare şi dacă acestea au fost folosite.

Ambarcaţiunea care s-a scufundat avea o capacitate de transport de numai 60 de pasageri, dar mai avea la bord zeci de motociclete, a declarat un alt oficial din Ministerul Transporturilor.

Accidentele de feribot sunt frecvente în Indonezia, un vast arhipelag, mai ales în timpul sărbătorii islamice de Eid al-Fitr, când milioane de oameni călătoresc pe calea terestră, aeriană sau pe mare spre casă după Ramadan. AGERPRES

comments

comments