full screen background image

73,62% dintre elevii suceveni ce au susţinut Evaluarea Naţională, medii mai mari sau egale cu 5

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava informează că 73,62% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la sesiunea din 2018 a Evaluării Naţionale au obţinut medii mai mari sau egale cu 5.

Au fost prezenţi, în total 5.960 de candidaț, iar 390 au absentat. Niciun elev nu a fost eliminat din examen.

Cei mai mulţi elevi (20,10%) au obţinut medii între 6-6,99, urmaţi de cei cu medii între 5-5,99 (17,23%).

În judeţul Suceava s-au înregistrat şi 11 medii generale de 10.

Procentul notelor peste 5 la proba de Limba și literatura română a fost de 85,54%, iar la Matematică de 59,91%.

La prima probă s-au primit 87 de note de 10, iar la cea de-a doua, 53.

La nivel naţional, 73,5% dintre absolvenţii clasei a VIII-a care au participat la sesiunea din 2018 de la Evaluarea Naţională au medii mai mari sau egale cu 5.

Contestaţiile pot fi depuse marţi, între orele 14,00 – 19,00.

Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate sâmbătă, atât la avizierul unităţilor de învăţământ, cât şi online pe site-ul evaluare.edu.ro.

La admiterea la liceu, va conta în proporţie de 80% media generală de la Evaluarea Naţională şi 20% media generală de absolvire a claselor V – VIII.

comments

comments