full screen background image

Concursul “Regina Sânzienelor”, la Suceviţa

Pentru că tradiţia este vectorul unei comunităţi umane, se va desfăşura şi în acest an concursul “Regina Sânzienelor”, ajuns la cea de a IV-a ediţie.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 iunie, începând cu ora 15.30 la Pensiunea “Dagida” din Suceviţa.

Concursul va avea două secţiuni, pe categorii de vârstă.

La secţiunea “Regina Sânzienelor” vor participa persoane cu vârsta cuprinsă între 15 – 101 ani, iar la secţiunea “Prinţesa Sânzienelor” se pot înscrie copii cu vârsta cuprinsă între 6 – 14 ani.

Concurentele trebuie să cunoască o poveste despre Sânziene, să fie îmbrăcată într-o ie românească şi să poarte o coroniţă confecţionată din flori naturale.

Premiile constau în produse şi servicii oferite de sponsori locali: la categoria “Regina Sânzienelor”: premiul I: 500 lei, premiul II: 300 lei, premiul III: 200 lei; la categoria “Prinţesa Sânzienelor”: premiul I: 300 lei, premiul II: 200 lei, premiul III: 150 lei.

Înscrierile se fac în perioada 11 – 21 iunie, pe adresa de e-mail dumitruradauti@yahoo.com.

Organizatorii concursului sunt Dumitru şi Elena Parasca, Dragoş şi Anamaria Andronache, Florin George şi Angelica Popovici, Adriana Gavra Juravle şi Mihaela Cobuz.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments