full screen background image

12 iunie – Turma de mioare

Iar m-a prins finalul de an cu o grămadă de lucruri de făcut. Atât de multe, încât am pierdut șirul evenimentelor de amploare de pe scena politică… Nu că m-aș fi străduit vreodată să le țin evidența.

Weekendul acesta, în drumul de întoarcere de la un concurs național cu elevii de prin vestul țării, vrând-nevrând, îl aud pe șoferul microbusului discutând la telefon cu colegi ce au plecat de la Suceava spre București să transporte oamenii. Unde? Îmi aduce lămurirea radioul ce răsună în mașină: la miting.

Iar mă simt în afara realității… N-am știut de miting până în ziua cu pricina. M-am gândit, în primă fază, că s-au adunat oamenii pentru Simona Halep, finalista Roland Garros-ului. Dar nu, nu e așa! Ar fi fost culmea ca atâția români să se adune fără a avea certitudinea succesului, doar pentru a aplauda munca de o viață.

E un miting de susținere a partidului ce a mărit salariile. Interviurile de la radio nu mă lămuresc prea mult pentru ce s-au adunat oamenii. Unul spune că a venit să protesteze împotriva guvernanților. Altul spune că a venit pentru că s-a săturat de corupție. Unul mai sincer recunoaște că s-a alăturat mitingului fără să știe prea bine pentru ce demonstrează. Toți însă sunt îmbrăcați în alb de la brâu în sus, amintindu-mi de vremurile în care eram pionier și mulțimile de oameni îmbrăcați la fel, aveau coregrafii la unison și se mișcau în același ritm. Doar că, pe vremea aceea, toată lumea știa exact de ce e prezentă pe stadion.

Sâmbăta aceasta, oamenii au venit pentru că li s-a cerut. De către persoane ce au vrut să demonstreze că pot aduna mulțimile. Mulți, foarte mulți, chiar dacă fără o idee clară a motivului prezenței lor acolo.

Și-mi dau seama încă o dată în ce țară trăiesc. În una în care oamenii pot fi adunați în același loc, îmbrăcați la fel, li se pot pune în mână pancarde și în gură sloganuri. Nici unul prea convins că-și dorește să fie acolo, toți dornici de a reveni acasă după o zi toridă. Adunați ca turma de mioare aliniate în țarcuri cu ceva vreme în urmă pe dealurile Moldovei, în așteptarea conducătorului iubit, ce privite de sus formau cuvântul drag ,,Bucovina”. Albe și ele, neștiutoare și ele, mânate din urmă de oameni ce-și cunosc interesul.
Nu mă mai miră nimic. Doar lipsa de timp a unora pentru consumul de educație, în doze sau nu.

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza