full screen background image

Elevii de clasa a VIII-a au început Evaluarea Naţională

7.000 de elevi suceveni de clasa a VIII-au încheiat vineri cursurile, iar de luni susţin Evaluarea Naţională.

Examenul va fi organizat în cadrul a 164 de centre de examen.

Șeful Inspectoratului Școlar, CRISTIAN CUCIUREAN, a detaliat programul probelor și anunțării rezultatelor.

Elevii au avut la dispoziţie modele de subiecte elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi care, potrivit Ministerului Educaţiei, au fost construite în funcţie de trei cerinţe: formulare clară, precisă şi în strictă concordanţă cu programele de examen, nivel mediu de dificultate şi posibilitatea de a fi rezolvate în 120 de minute.

La admiterea la liceu, va conta în proporţie de 80 la sută media generală de la Evaluarea Naţională şi 20 la sută media generală de absolvire a claselor V – VIII.

comments

comments