full screen background image

Comunicările publice de la autorităţi nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum au fost condamnate

Comisia specială pentru elaborarea legilor Justiţiei a adoptat joi, la proiectul de modificare a Codului de procedură penală, un amendament potrivit căruia în cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice, precum şi furnizarea de alte informaţii, provenind de la autorităţi publice, referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri şi nu se pot face referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea au fost condamnate.

“În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice, precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri şi nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea au fost condamnate”, spune textul adoptat de comisie.

Un alt amendament adoptat prevede: dacă organele judiciare au comunicat public date şi informaţii privind începerea urmăririi penale, luarea unor măsuri preventive sau trimiterea în judecată a unei persoane, acestea au obligaţia să publice, în aceleaşi condiţii, şi soluţiile de achitare, clasare, renunţare la urmărirea penală sau încetare a procesului penal, iar soluţiile de achitare – de către instanţa de judecată. AGERPRES

comments

comments