full screen background image

Iohannis a vizitat SOS Satele Copiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei SOS Satele Copiilor România în care afirmă că această asociaţie este un exemplu şi un model de intervenţie care ar trebui extins la nivel naţional.

“Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înfiinţare, este o onoare pentru mine să-i felicit pe toţi care au făcut parte, de-a lungul timpului, din echipa SOS Satele Copiilor România. Împreună, mame SOS, asistenţi maternali, consilieri şi psihologi, voluntari, donatori individuali sau sponsori privaţi, aţi reuşit să schimbaţi destine. Sunteţi eroi pentru mai multe generaţii de copii care au păşit cu încredere în viaţă datorită eforturilor dumneavoastră. Vă doresc să găsiţi puterea şi resursele de a continua cu aceeaşi determinare drumul început. Sunteţi un exemplu care merită susţinerea noastră, a tuturor, şi un model de intervenţie care ar trebui extins la nivel naţional. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi zi de zi, sprijinind copiii şi familiile de astăzi, pentru a clădi generaţia tânără de mâine!”, spune şeful statului în mesajul transmis de Administraţia Prezidenţială.

El aminteşte istoria Asociaţiei SOS Satele Copiilor.

“Acum aproape şapte decenii, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, dintr-o iniţiativă simplă şi nobilă, a pornit ceea ce astăzi reprezintă o importantă mişcare internaţională: SOS Children’s Villages International. Cu repetate nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace, federaţia activează în peste 130 de ţări, oferind copiilor abandonaţi şi orfani sau familiilor aflate în situaţii de risc şanse reale la o viaţă mai bună. În România, Asociaţia SOS Satele Copiilor şi-a deschis porţile abia în anul 1993, când o echipă de oameni inimoşi au înţeles importanţa părinţilor în viaţa fiecărui copil, oferind o familie celor care nu o au sau sprijin şi protecţie celor care riscă să o piardă. De atunci, peste 40.000 de copii au continuat să zâmbească datorită lor”, arată şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat joi Asociaţia SOS Satele Copiilor. El a stat de vorbă cu copiii, i-a ţinut de mână şi le-a oferit cadouri. AGERPRES

comments

comments