full screen background image

Vreme călduroasă în minivacanţa de 1 iunie, dar cu perioade de averse şi descărcări electrice, în special la munte

Vremea se va menţine, în general, călduroasă în următoarele trei zile, iar manifestări ale instabilităţii atmosferice se vor semnala în special în zonele montane şi, începând din seara zilei de 3 iunie şi în celelalte regiuni, a declarat, joi, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Diana Giurgiu.

Potrivit sursei citate, pe 1 iunie, vremea va fi caldă în majoritatea zonelor, cu temperaturi maxime între 27 şi 34 de grade Celsius, valori uşor mai scăzute urmând a se înregistra pe Litoral şi în Delta Dunării, unde vor fi între 22 şi 25 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi doar pe spaţii mici, mai ales la munte, aversele şi descărcările electrice vor fi prezente, în special după-amiaza şi seara, cu probabilitate de intensificare a vântului, în timpul averselor. Minimele termice, la nivel naţional, vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade.

De asemenea, sâmbătă, valorile termice vor rămâne mai ridicate decât cele specifice pentru începutul luni iunie, în aproape toată ţara, cu maxime în general între 23 şi 31 de grade. Specialistul ANM precizează că, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi în toată zona montană, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, mai ales după orele amiezii. “Vor fi intervale de timp cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, punctiform cu condiţii de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala doar pe suprafeţe mici. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade”, a precizat Giurgiu.

Totodată, pe parcursul zilei de duminică, în regiunile din vestul, centrul şi nordul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, iar valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de ziua anterioară. Astfel, vor fi averse, care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată al vântului şi condiţii de grindină. Izolat, sunt aşteptate cantităţi de apă mai importante. “În restul teritoriului vom avea o vreme ce se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, local călduroasă îndeosebi în sud, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi posibile doar pe arii mai restrânse, cu precădere în orele serii şi la începutul nopţii. Temperaturile maxime vor oscila între 21 de grade pe Litoral şi 32 de grade în Lunca Dunării şi în centrul Munteniei, iar cele minime între 11 şi 18 grade”, a subliniat meteorologul de serviciu al ANM.

Conform prognozei de specialitate, la nivelul Capitalei, atât pe parcursul zilei de 1 iunie, cât şi în week-end, vremea va fi călduroasă. În timp ce pe 1 iunie, temperatura maximă va fi de 32 – 33 de grade, sâmbătă aceasta va ajunge în jurul valorii a 30 de grade, la fel şi duminică. “Duminică, însă, cerul va deveni variabil cu înnorări temporare şi în special seara şi la începutul nopţii va creşte probabilitatea de apariţie a averselor. Temperaturile minime vor fi în jurul a 15 grade”, a afirmat Diana Giurgiu.

Specialistul a adăugat că, la malul mării, în următoarele zile, vremea va fi frumoasă, dar va sta sub semnul intensificărilor de vânt. “În cursul zilei de 1 iunie vântul va avea unele intensificări, cu viteze de până la 45-50 km/h. Sâmbătă se va mai domoli, vitezele ajungând până la 35-40 km/h, acestea menţinându-se şi în cursul zilei de duminică. Tot duminică, dar spre orele serii şi pe parcursul nopţii, va creşte probabilitatea de apariţie a averselor”, a menţionat reprezentata ANM.

Nu în ultimul rând, pentru zona montană sunt prognozate averse mai puţine în cursul zilei de 1 iunie, însă acestea se vor înmulţi sâmbătă şi duminică, în special după-amiaza şi spre orele serii. AGERPRES

comments

comments