full screen background image

Prima rundă de consultări interguvernamentale româno-polone

Prim-ministrul României Viorica Dăncilă participă mâine, 25 mai, la Varșovia, la primele consultări interguvernamentale România-Polonia din istoria relației bilaterale.

Din delegația română condusă de prim-ministru fac parte Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Carmen Dan, ministrul afacerilor interne, Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe, Mihai Fifor, ministrul apărării naționale, Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, George Ivașcu, ministrul culturii și identității naționale, Bogdan Gheorghe Trif, ministrul turismului, Natalia Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni și Ioana-Andreea Lambru, secretar general al Guvernului României.

Consultările au loc în contextul în care cele două state își celebrează anul acesta centenarele naționale – Marea Unire, în România, și redobândirea Independenței, în Polonia. Totodată, organizarea consultărilor, pentru prima dată în acest format ministerial extins, reflectă nivelul foarte bun atins în ultimii ani în cooperarea româno-polonă, întemeiată pe Parteneriatul Strategic semnat în 2009.

Discuțiile vor aborda stadiul și perspectivele relației bilaterale, inclusiv componentele sectoriale subsumate acesteia, precum și colaborarea la nivel european și internațional.

comments

comments