full screen background image

Funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Fundu Moldovei, declarat incompatibil de ANI

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Matei Mihai, funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Fundu Moldovei, judeţul Suceava.

Acesta, în perioada exercitării funcţiei publice de consilier juridic, a desfăşurat activităţi remunerate în baza unor contracte de asistenţă juridică încheiate cu instituţii publice, pentru prestarea de activităţi cu caracter juridic, care sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate în calitate de funcţionar public, potrivit fişei postului.

Conform ANI, persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare în exercitarea dreptului la apărare.

comments

comments