full screen background image

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, vine joi în județul Suceava

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, va fi prezentă, joi, în județul Suceava.

Ea se va opri mai întâi la Fălticeni, acolo unde, începând cu ora 11, va vizita șantierul spitalului care se construiește de 28 de ani și care se apropie de finalizare.

Acolo trebuie amenajate scări exterioare pentru a respecta legislația ISU, după care se vor achiziționa paturi, aparatură medicală și mobilier pentru darea în folosință.

Noul spital municipal din Fălticeni va oferi 240 de paturi, saloane spațioase echipate cu paturi noi, sisteme de alertare a medicilor, băi proprii și tot ceea ce ține de confortul unui pacient aflat la tratament.

Zona arondată unității sanitare deservește peste 150.000 de persoane.

De la ora 13, la Palatul Administrativ din Suceava, se va întâlni cu manageri de spitale şi unități medico-sociale, precum şi cu reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătate, Direcției de Sănătate Publică şi Serviciului de Ambulanță Județean.

În continuare, de la ora 14,30, Pintea va fi prezentă la Spitalul Județean Suceava, pentru a inspecta lucrările la extinderea secției de cardiologie și la alte investiții derulate.

Vizita va fi urmată de declarații de presă.

De la ora 17,30, la Complexul Zamca, ministrul va participa la deschiderea oficială a manifestării Zilele Medicale ale Sucevei.

Sorina Pintea va fi prezentă şi vineri, 25 mai, la ora 08,30, la Complexul Zamca din Suceava, la deschiderea sesiunilor științifice din cadrul Zilelor Medicale ale Sucevei.

comments

comments