Vești bune! S-a găsit soluția creșterii actului educațional în România! Era atât de simplă și la îndemână, încât mă mir că nu a găsit-o până acum niciunul dintre cei douăzeci și ceva de miniștri ce s-au perindat cu viteză prin minister…
Soluția o reprezintă inspecțiile la clasă! Domnul ministru Valentin Popa și-a frământat bine mintea și… poc! Soluția a venit. Prestația la clasă a profesorilor va crește prin prezența inopinată a inspectorilor sau directorilor în sălile de curs. “Prezenţa oricăruia dintre ei la clasă nu va fi decât benefică şi pentru elevi şi pentru cadrul didactic care se va strădui, cu siguranţă, mai mult”… Strădania îi lipsea profesorului! Nu sălile de clasă și laboratoarele dotate adecvat, nu manualul bine întocmit, nu programa concepută coerent… “Strădania”!
Citind știrea legată de faptul că, acum, după ce salariile profesorilor au devenit colosale, factorii de control au tot dreptul să intre în sălile de curs, gândul m-a dus spre unii părinți. Genul acela nemulțumit, care văzând rezultatele slabe ale copilului, intră cu degetul ridicat în cameră, povestind cât de multe i-a oferit până acum: mâncare, haine, jucării, un acoperiș deasupra capului, plus bani de biscuiți în pauza mare. Iar dacă nu își crește performanța, va fi pedepsit rău de tot. Cum?! Nici părintele nu știe exact…dar o amenințare nu strică. Apoi pleacă din cameră trântind ușa teatral, mulțumit că a dovedit că este un părinte care se implică, păsându-i.
Mut cadrul imaginaíei mele în școală și-l văd pe profesor în fața clasei de elevi, pe inspector în spatele ei. Unul transpiră în față încercând să-și demonstreze dibăcia, altul căutând motive să urechească, la îndemnul ministrului. Asta în cazul unui profesor căruia îi pasă, indiferent că este mai mult sau mai puțin priceput.
Nu spun că nu sunt profesori care nu se străduiesc suficient. Dar nu s-au inventat atâția inspectori sau directori care să vină la clasă în inspecții de atâtea ori cât ar fi nevoie pentru a-l face pe un astfel de cadru didactic mai sârguincios…. Chiar asta o fi soluția? Sau mărirea la limita decenței a salariilor profesorilor ar fi trebuit urmată de dotări prin școli, de manuale bine întocmite, de o strategie pe termen lung?
Nici nu știu dacă să râd sau să plâng, la o asemenea soluție jalnică… Domnul ministru e ca părintele din povestea copilului cu rezultate slabe, care are ceva de demonstrat. Cui?! În marea-i sinceritate și generozitate ne dă tot el răspunsul: părinților. Care, astfel, “vor vedea că suntem implicaţi şi că dorim să urmărim ca profesorul să vină la ore şi să presteze cât mai bine în faţa elevilor.”
Felicitări, domnule ministru! Exact despre asta este educația… despre a demonstra că ne pasă, trântind ușa camerei după un perdaf zdravăn.
