full screen background image

Senat: Carmen Dan – audiată în Comisia de apărare

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, va fi audiată marţi în Comisia de apărare şi ordine publică din Senat, la solicitarea PNL, pentru “a da seamă cu privire la seria de infracţiuni grave, cu violenţă, cu care s-a confruntat România în ultimele luni”.

Solicitarea PNL a fost aprobată în urmă cu o săptămână de Comisie, cu majoritate de voturi.

“Partidul Naţional Liberal consideră că siguranţa cetăţenilor şi ordinea publică au fost puse în pericol de setul de măsuri inconştiente pe care le-a luat actualul Guvern PSD-ALDE, ale căror efect îl putem constata astăzi, după ce aproximativ 8.000 de persoane, specialişti cu experienţă, au părăsit Ministerul Afacerilor Interne”, declara, săptămâna trecută, preşedintele Comisiei de apărare, Marcel Vela.

El preciza că “ministrul Carmen Dan va trebui să răspundă şi cu privire la afirmaţiile şi promisiunile făcute în luna februarie în plenul Camerei Deputaţilor, invitată de către PNL la ‘Ora Guvernului’, contrazise de infracţiunile din ultima perioadă”.

“Doamna Carmen Dan va trebui, de asemenea, să explice de ce nici până astăzi nu a luat măsurile care se impuneau pentru a rezolva lipsa de personal şi disfuncţionalităţile din activitatea ministerului. Nu în ultimul rând, va trebui să elucideze episodul ‘Microfonul’ şi acuzaţiile iresponsabile făcute la momentul declanşării respectivului scandal, incompatibile cu demnitatea pe care o deţine”, mai arăta senatorul PNL. AGERPRES

comments

comments