full screen background image

14 mai – Să îți fie dorul…

E luna mai… tocmai a zburat și ziua de 13… și mi-am propus să vorbesc despre „dor”. Pentru că îl sărbătorim de patru ani în ziua de 13 mai, de când solistul trupei Vunk a reușit să-i convingă pe mulți că merită celebrat.

Cred că cel mai simplu mi-ar fi simplu să vorbesc despre originea cuvântului „dor”, despre unicitatea și supremația lui afirmată atât de frumos și de Constantin Noica. La fel de ușor aș putea vorbi și despre felul în care mai tinerele generații i-au găsit termenului simili în alte limbi, deși lingviști și filosofi de pe plaiurile noastre ne-au spus ani la rândul că acest cuvânt nu este traductibil în alte limbi.

Că am putea găsi expresii ce să ne ducă gândul spre sentiment, dar că un cuvânt în altă limbă care să-i fie sinonim perfect, nu există. Elevă fiind, nu înțelegeam de ce n-au fost capabile și alte nații să denumească un sentiment pe care indiferent de latitudine și longitudine sau de culoarea pielii, îl experimentăm cu toții mai devreme sau mai târziu. Și-mi ziceam că de fapt nu au căutat suficient ai noștri, tocmai pentru că nu și-au dorit să-i dărâme unicitatea.

Anii au trecut și am aflat că mai tinerii traducători au dărâmat mitul unicității cuvântului „dor”. Că în engleză „longing” și în portugheză „saudade” înseamnă tot „dor”.

O fi însă chiar atât de important dacă acest cuvânt, „dor”, e tricolor sau are alte culori și nuanțe când e spus?… Cuvântul e important? Sau ceea ce înseamnă el… nerostit. Simțit. Adânc și greu, intim și inutil de articulat de cele mai multe ori… Oricum, dorul e pentru fiecare… altul. Atât de diferit e al tău de celelalte, încât e firesc să nu-l poți înțelege pe deplin pe al celuilalt. Alungat și apoi chemat, pitit prin cotloane și apoi în lumină.
Poți spune că ți-e dor de mare, dar cred de fapt îți lipsește până în momentul în care te decizi să pleci spre ea. Poți spune că ți-e dor de un prieten plecat prea departe, dar cred de fapt îți lipsește până în momentul în care te decizi să-ți cumperi biletul de avion. Sunt lipsuri, toate, pe care le poți umple într-un moment decisiv.

Dorul însă e mult mai mult. E ceva lipit de suflet, pe care nu-l poți sadisface nici cu biletul de avion, nici cu nisipul lipit de tălpile sărate. Pentru că dorul nu ține de lucruri și nici măcar de mâna strânsă a prietenului. Dorul ține de vibrația pe care sufletul a experimentat-o, a memorat-o și pe care și-o dorește din nou. Și pe care o proiectezi uneori în gând, în tăcere, încercând să păcălești sufletul, fără să-ți dai seama că de fapt sufletul ți-a păcălit rațiunea. Cred că dorul nu e nici despre lucruri, și nici despre persoane, ci despre dorința de a regăsi vibrația dintre suflete.

Ziua dorului, deci, pe 13 mai…. Să vă fie dorul… dor, în fiecare zi!

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza