full screen background image

60 de elevi în practică la Jandarmeria Suceava

În perioada 9 mai – 31 august, 60 de elevi din cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni îşi desfăşoară stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava.

În perioada următoare, elevii vor executa misiuni şi activităţi de pregătire în cadrul programului de tutelă profesională.

Aceștia vor urma un program de acomodare cu specificul unităţii şi misiunile jandarmilor suceveni, ulterior fiind repartizaţi în subunitățile de ordine și siguranță publică din localitățile Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Rădăuți și în cadrul structurilor care asigură paza și protecţia instituţională la obiectivele aflate în responsabilitatea inspectoratului.

Principalele modalităţi de pregătire sunt însuşirea modului de acţiune în cadrul elementelor de dispozitiv, participarea la toate misiunile, activităţile având ca scop aprofundarea şi consolidarea cunoştinţelor asimilate şi perfecţionarea deprinderilor practice.

La sfârşitul perioadei de practică, elevii vor fi evaluați cu privire la întreaga activitate desfăşurată împreună cu jandarmii suceveni.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza