full screen background image

DNA cere trei ani de închisoare pentru Călin Popescu-Tăriceanu

Procesul lui Călin Popescu Tăriceanu se apropie de final. Curtea Supremă judecă marți ultimul termen în dosarul în care preşedintele Senatului este acuzat de mărturie mincinoasă, iar politicianul va afla ce pedeapsă cer anchetatorii.

Actualizare 8:50 – Apărările președintelui Senatului au fost puerile și lipsite de logica. Este susținerea procurorului DNA care a cerut, astăzi, trei ani de închisoare cu executare pentru Calin Popescu Tăriceanu în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă.

Mai mult, procurorul DNA a susținut reprezentantul Parchetului în fața Curții Supreme, obligația de a fi onest îi este total străină demnitarului, care a ascuns adevărul în legătură cu implicarea lui Remus Truică și a foștilor săi consultanți israelieni in retrocedarea unor terenuri către Paul al României.

La termenul trecut, magistraţii au stabilit ca pe data de 8 mai să se desfăşoare dezbaterile finale în acest caz, potrivit Agerpres.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

digi24

comments

comments