full screen background image

Gabriel Oprea, trimis în judecată în cazul morţii poliţistului Gigină

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Gabriel Oprea, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, în dosarul privind accidentul rutier ce a determinat decesul poliţistului Bogdan Gigină.

Alături de el a fost trimis şi administratorul firmei care executa lucrările, precum şi societatea.

Judecătorii instanţei supreme urmează să stabilească primul termen în dosar.

Anterior, judecătorii au decis ca ancheta să fie finalizată până la data de 1 mai. Hotărârea a fost luată după ce părinţii lui Bogdan Gigină, poliţistul mort într-un accident în timp ce făcea parte din coloana oficială a fostului ministru Gabriel Oprea, au cerut urgentarea anchetei.

În această cauză procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea de ucidere din culpă.

“Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni”, susţin procurorii.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere”.

După anunţul depunerii cererii de urgentare a dosarului, DNA a motivat durata lungă a anchetei, menţionând că unele acte au fost declasificate parţial în decembrie 2017, iar altele în 2018.

În dosar va fi judecat Petre Mazilu, administratorul societăţii care executa pe suprafaţa carosabilă o lucrare la instalaţia subterană de gaze naturale, precum şi persoana juridică General MPM Impex S.R.L. Procurorii spun că respectiv modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil este imputabilă firmei şi administratorului.

“Concret, a rezultat că semnele de circulaţie nu erau reflectorizante şi că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulaţie trebuiau să fie reflectorizante, iar semnalizarea luc

AGERPRES

comments

comments