full screen background image

PSD Suceava: “Guvernul a contribuit la scăderea exodului medicilor, prin creșterile salariale, dar și prin dotarea spitalelor”

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, a întrebat-o, în Parlament, pe ministrul Sănătății, Sorina Pintea, dacă pacienții trebuie să vină acum la spital cu pansamente, medicamente și instrumentar medical în condițiile în care unitățile spitalicești vor trebui să plătească din bugetele proprii sume compensatorii pentru angajații cărora le-au scăzut veniturile.

Bălan i-a spus ministrului Sănătății că a avertizat, încă din toamna anului trecut, că salariile nete ale salariaților din sectorul privat, dar și ale unor categorii de personal din sectorul public vor scădea semnificativ, ca urmare a implementării O.U.G. nr.79/2017, prin care s-a legiferat transferul de contribuții în sarcina exclusivă a angajaților.

„Am avertizat, de asemenea, asupra faptului că salarizarea personalului medical diferă, în mare parte de cea a altor categorii de personal, deoarece o componentă importantă o reprezintă sporurile specifice și gărzile”, a spus deputatul liberal.

În replică, PSD Suceava spune că “diferențele salariale dintre medicii din România comparativ cu cei din Europa a condus mulți ani la rând la creșterea exodului de medici, dar Guvernul PSD, prin adoptarea Legii cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a contribuit la scăderea exodului medicilor prin creșterile salariale, dar și prin dotarea spitalelor, policlinicilor și cabinetelor cu aparatură modernă, lucru pe care guvernele PDL și PNL nu le-au făcut.”

Printr-un comunicat de presă, social-democraţii suceveni transmit:

“Ținem să aducem la cunoștință deputatului PNL de Suceava, Ioan Balan, faptul că personalul medical nu a suferit nici o diminuare salarială, ba mai mult, aceștia au avut creșteri salariale semnificative. Amintim sucevenilor că în anul 2017 veniturile medicilor au crescut cu o treime în iunie 2017 față de anul precedent, iar de pe data de 1 ianuarie 2018 salariile personalului medical au crescut cu 25% față de anul 2017.

Începând cu data de 1 martie 2018, salariilemedicilorșiasistențilormedicaliau crescutla nivelulsalariilor de bazăstabilite pentru anul 2022. Salariile de bază ale medicilorșiasistențilormedicali, salarii brute, au crescutfață de lunaianuariecu procente cuprinse între 70% și 172 %. Un medic primar din unitatea sanitară clinică avea un salariu de bază net în decembrie 2017 de 3.939 de lei, în ianuarie 2018 de 4.108 lei, iar în martie 2018 a ajuns la 9.106 lei. Aceste salarii nete cuprind sporurileacordate pentru orele de gardă, sporurile pentru condițiile de muncă, care pot dublasalariul net.

Este vorba despre cea mai mare creştere de venituri din sistemul public. Începând din 2018, salariile medicilor români s-au raportat la salariile omologii lor din UE. S-a reușit să se asigure un nivel de 70% din salariile încasate de medicii europeni. Prin acest mod s-a reuşi să ne păstrăm doctorii în țară.

Potrivit declarațiilor domnului Vasile Rîmbu, Managerului Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, în octombrie 2017 20% dintre medicii au avut salarii nete de peste 4.000 de euro, iar 10 medici au avut salarii peste 20.000 de lei, unii dintre aceștia ajungând să fie plătiți cu 31.000 de lei net sau chiar și cu 36.000 de lei net. Începând cu data de 1 martie 2018, personalul medical din Spitalul Suceava a înregistrat creșteri considerabile ale veniturilor. Potrivit statelor de plată pentru luna martie, anumite categorii de medici au atins chiar și salarii de 27.000 și 28.000 de lei,medici primari cu dragația 5 din secțiile Medicină Legală, TI, UPU.

Potrivit informațiilor publice comunicate de către Ministerul Sănătății o parte a personalului din sistemul sanitar pentru care salariile vor crește gradual până la nivelul anului 2022, a înregistrat scăderi de salarii în urma aplicării legii salarizării, care prevede că sporurile acordate nu pot depăși 30% din bugetul de salarii la ordonatorul principal de credite și nivelul de maxim 85% pentru fiecare angajat din sistem.

Ba mai mult, Ministerul Sănătății a emis o circulară către direcțiile de sănătate publică, prin care acestea au fost mandatate să transmită tuturor unităților sanitare din țară că pot să acorde stimulente din venituri proprii, conform prevederilor Legii 95/2006, pentru personalul al cărui venit calculat pentru luna martie 2018 se situează sub venitul lunii februarie al acestui an.

Totodată, Guvernul PSD a adoptat în data de 29 martie o hotărâre privind regulamentul-cadru care stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal şi mărirea concretă a sporurilor pentru condiţiile de muncă din sănătate.

Există o anumită categorie de salariați care nu a beneficiat de creşteri ale veniturilor, pentru care Ministrul Sănătății, doamna Sorina Pintea, a declarat că acordarea sporurilor ține de managementul unității sanitare, conform legislației în vigoare. Diminuările veniturilor personalului medical a suferit și din cauza acordării de sporuri maxime, astfel s-a permis un procent al cheltuielilor de personal de peste 80% la unele spitale.

Amintim deputatului Ioan Balan că PNL a scăzut salariile la medici, a încurajat exodul medicilor și a închis spitalele drept pentru care la alegeri au primit rușinosul scor.”

comments

comments


TAG