full screen background image

27 aprilie – Stres exotic

Gata, m-am decis! Voi asculta sfatul fostului ministru al sănătății, Vlad Voiculescu. Nu voi mai privi spre gafele în exprimare ale doamnei prim-ministru, ci spre ceea ce se face… Spre fapte și nu spre vorbe!

N-o fi el specialist în sănătate, așa cum ar putea sugera fotoliul de ministru al sănătății pe care l-a ocupat, dar a avut legături cu lumea medicală, ceea ce-mi spune că-mi poate face bine sănătății să-i urmez sfatul și să privesc în altă direcție.

Se apropie vara, vine și vacanța mare, iar eu vreau să-mi încarc corespunzător bateriile. Și cum nu prea am încotro să privesc pe plaiurile mioritice, privesc mai departe. Ce mi-e și cu imaginația asta. care mă poartă spre ținuturi însorite aducătoare de relaxare!…

Mă poartă tocmai până în Costa Rica. Acolo unde se relaxează un alt minstru, fost, ce-i drept: Elena Udrea. A fugit de stres tocmai până acolo. Tare mi-aș dori să-mi permit și eu să dau o fugă până acolo, lăsând în urmă stresul. Dar, dacă privesc mai bine spre fapte, urmând îndemnul amintit la început, îmi dau seama că nu e o alegere bună, aceasta cu Costa Rica. Fosta doamnă ministru, actual urmărit penal, nu-și permite să vorbească decât pe What’s up, nu-și permite să-și cumpere o casă, ci doar să alerge și să se joace de-a v-ați-ascunselea cu… stresul. Deci, nu-i bună direcția! O schimb!

Numai destinații exotice îmi trec prin minte… Ce să-i faci… cred că mi-au rămas în minte de prin emisiunile ce recomandă destinații turistice. Îmi dau seama că nu e așa, căci în Madagascar, unde m-a purtat acum imaginația mea zburdalnică, dau de fostul primar al Constanței, Radu Mazăre. Curat ghinion! Altul care fuge de stres și de statul paralel. Nu știu dacă i-o fi și lui la fel de greu cu scumpeturile de pe acolo, dar îmi dau seama că nu-i de mine nici în Madagascar.

Sunt derutată și nici nu mai știu încotro să privesc ca să-mi iau ochii și urechile de la gafele doamnei Dăncilă. Dar știu! Îi voi trimite o scrisoare domnului Voiculescu, despre care am auzit că e bun la sfaturi și, pe deasupra, e și un mare filantrop, să îi cer ajutorul. Să-mi dea el direcția corectă în care e bine să privesc, adică faptele prin care sunt trași la răspundere cei ce încalcă legea și apoi calcă delicat sau apăsat, după caz, pe plajele din Costa Rica sau Madagascar.

Poate îmi va fi și mie mai bine până la vară, când, concediu fiind, voi pleca departe de stres. Promit să-i trimit o carte poștală, cu mesaj scurt, care să nu solicite nimănui prea multe cunoștințe din domeniul gramaticii limbii române.

comments

comments