full screen background image

CFR Călători suplimentează trenurile din perioada 27 aprilie – 2 mai

Compania de stat CFR Călători a anunţat joi suplimentarea trenurilor în timpul minivacanţei 27 aprilie – 2 mai, în condiţiile în care aşteaptă o creştere a traficului.

Astfel, în perioada 27 aprilie – 2 mai, vor fi suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinaţii, în special cele spre litoral şi Valea Prahovei.

În plus, faţă de trenurile existente în graficele de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Timişoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi şi Suceava spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

Iată AICI lista trenurilor spre litoral, publicată de CFR Călători.

”De asemenea, va fi suplimentat numărul de case de bilete deschise publicului călător din staţii în funcţie de intervalele orare aferente fluxurilor mari de pasageri. Studenţii pot călători gratuit conform legii, iar toţi pasagerii pot beneficia de reduceri importante prin alegerea ofertei tarifare potrivite, cu diversele discounturi acordate”, se arată în comunicat.

Pentru călătoria dus-întors se acordă o reducere de 10%, potrivit CFR Călători.

comments

comments