full screen background image

ANRE vrea să înlocuiască certificatele verzi cu preţuri fixe pentru energia regenerabilă

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) propune înlocuirea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă prin certificate verzi cu un nou sistem de tarife fixe, intenţionând totodată să nu modifice impactul asupra preţului final al electricităţii plătit de consumatori, a declarat, miercuri, vicepreşedintele instituţiei, Zoltan Nagy-Bege, în cadrul unui eveniment pe tema eficienţei energetice.

În prezent, producătorii de energie regenerabilă primesc gratuit un număr de certificate verzi, pe care le pot vinde pe o piaţă specializată, pentru un câştig în plus faţă de energia propriu-zisă. Furnizorii de energie sunt obligaţi să cumpere aceste certificate verzi, care sunt în final plătite de toţi consumatorii, inclusiv de populaţie, în factura finală. Această schemă funcţionează în România încă din anul 2005.

“Ieri (marţi – n.r.), în Comisia de industrii din Camera Deputaţilor, a fost pe ordinea de zi Legea de aprobare a OUG 24/2017, care a venit cu unele măsuri, marea majoritate în favoarea producătorilor de regenerabile, dar, după un an de aplicare, am ajuns la concluzia că nu şi-a atins scopul această ordonanţă, iar, prin legea de aprobare, există posibilitatea să corectăm sau să venim cu noi modificări. Sens în care încă din decembrie ANRE a început discuţiile cu producătorii de energie regenerabilă şi în februarie – începutul lui martie am formulat mai multe amendamente la această OUG”, a arăta oficialul ANRE.

Unul dintre amendamente vizează trecerea la sistemul de tarife fixe, aşa-numitul sistem feed-in tariff, propunere cu care au fost de acord toţi cei consultaţi de ANRE, a susţinut Nagy-Bege.

“Printre propuneri a fost una agreată de majoritatea producătorilor sau pot să spun că de toţi cei cu care am vorbit noi, întrucât acest sistem de certificate verzi, care are totuşi nişte incertitudini, nu toţi producătorii reuşesc să-şi vândă certificatele verzi, iar veniturile din certificate verzi nu sunt uniform repartizate între producători şi vorbim de 800 de producători. Una dintre soluţii este să schimbăm această schemă de sprijin prin certificate verzi cu o schemă de feed-in tariff. Vom găsi un organism care să administreze schema, aşa cum este Transelectrica în cazul schemei de sprijin pentru cogenerare, care strânge banii de la furnizori pentru bonusurile de cogenerare”, a explicat vicepreşedintele ANRE.

Mai exact, ANRE va stabili pentru fiecare tehnologie şi sursă regenerabilă un preţ fix, care va fi asigurat şi va fi plătit periodic. “Deci nu va mai exista o piaţă a certificatelor verzi. Însă trebuie să facem calcule serioase cu privire la acest preţ fix”, a susţinut reprezentantul reglementatorului.

Întrebat când ar putea intra în vigoare noua schemă, Nagy-Bege a arătat că este greu de estimat un termen. “Dacă Parlamentul va aproba acest amendament, în şase luni ANRE va elabora această schemă de sprijin împreună cu Ministerul Energiei, Consiliul Concurenţei, companiile din domeniu şi vom începe discuţiile cu Comisia Europeană pentru a primi acordul Executivului european. Este foarte greu de spus cât ar putea dura discuţiile cu Comisia Europeană”, a mai spus el.

Totodată, acesta a subliniat că intenţia ANRE este ca impactul asupra consumatorilor să nu crească.

“Impactul la consumatorul de energie electrică al schemei prin certificate verzi este stabilit prin lege. Aceeaşi lege poate să stabilească impactul şi pentru schema prin tarif fix. Dacă impactul va rămâne la fel, vom elabora această schemă, luând în calcul această contribuţie a consumatorului”, a susţinut Nagy-Bege.

Discuţiile pe această temă în Comisia de industrii vor fi reluate peste două săptămâni.

Oficialul ANRE a mai spus că trecerea la noul sistem nu se va putea face brusc şi, cel mai probabil, va fi una voluntară.

“Părerea mea personală este că nu pot să oblig pe cineva să renunţe la o schemă de sprijin. Eu tind să cred că va fi o trecere voluntară, dar, repet, toţi cei cu care am discutat ar fi dispuşi să treacă la feed-in tariff. Unii au contracte de vânzare a certificatelor verzi pe termen lung, 2030-2031, şi le convine. De ce să-şi bată capul cu o nouă schemă de sprijin care poate fi chiar diminuată faţă de veniturile de acum din vânzarea energiei şi a certificatelor verzi, când au contracte pe termen lung. Unii pot fi constrânşi şi ar putea să nu aibă posibilitatea de a renunţa la acele contracte”, a precizat Nagy-Bege, arătând că, odată cu trecerea la noul sistem, obligaţia de achiziţie a certificatelor verzi va fi diminuată. AGERPRES

comments

comments