full screen background image

Agent de poliţie din Suceava, care a efectuat transporturi mortuare în calitate de şofer, plasat sub control judiciar

Un agent de poliţie din comuna Bălăceana, judeţul Suceava, suspectat că a administrat o firmă de servicii funerare prin intermediul căreia s-a ocupat de 43 de ceremonii de înmormântare, în perioada august – decembrie 2017, a fost plasat sub control judiciar. El este cercetat de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) pentru efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, cu sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, au făcut, marţi, şase percheziţii, printre care una la sediul unui post de poliţie din zona rurală a judeţului Suceava, domiciliile unor persoane fizice şi sediul unei persoane juridice.

După finalizarea percheziţiilor, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au fost aduse în vederea audierilor 5 persoane, una dintre acestea, lucrător de poliţie, având calitatea de suspect în cauză.

”La aceeaşi dată s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de lucrătorul de poliţie menţionat (agent de poliţie care îşi exercită atribuţiile de serviciu în cadrul unui post de poliţie din zona rurală a judeţului Suceava), pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în formă continuată, şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, în formă continuată”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului, în perioada august – decembrie 2017, lucrătorul de poliţie, angajat la Postul de Poliţie din comuna Bălăceana, a administrat în fapt o societate de prestări servicii funerare, ocupându-se -total sau parţial – de 43 de ceremonii de înmormântare şi a vândut 35 de coroane funerare către diverşi clienţi.

”La data de 29.08.2017, agentul de poliţie menţionat a efectuat transport mortuar la o ceremonie de înmormântare, conducând autovehiculul pe drumurile publice de pe raza localităţii Bălăceana, iar la data de 08.09.2017, a efectuat transport mortuar la o altă ceremonie de înmormântare, conducând autovehiculul pe drumurile publice de pe raza localităţii Ilişeşti, deşi exercitarea dreptului de a conduce îi era suspendată în perioada 16.06.2017 – 13.09.2017”, se mai arată în comunicat.

Agentul de poliţie a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

comments

comments