full screen background image

Deşi încă nu e terminată, şoseaua de centură a Sucevei are nevoie de reparații

Șoseaua de centură a municipiului Suceava are nevoie de reparații, deși nu a fost dată în folosință în totalitate.

Expertiza tehnică arată că valoarea remedierii lucrărilor neconforme sau degradate, de când şantierul a fost abandonat, se ridică la 18 milioane de lei.

Conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi a precizat că, potrivit contractului, banii ar urma să fie recuperaţi din garanţia de bună execuţie a constructorului, societatea CF Iași.

Problema este că lucrările pe porțiunea Șcheia – Moara au fost abandonate în urmă cu 7 ani, de atunci măsurile de conservare lipsind cu desăvârșire.

Pe acest traseu trebuie consolidate terasamentele, refăcute podurile, şanţurile şi rigolele, decolmatată albia podețelor, remediate fisurile în carosabil și protejate rețelele electrice și de telecomunicații.

În prezent, se circulă doar pe segmentul Șcheia – Pătrăuți, în lungime de 5 kilometri.

Șoseaua de centură a Sucevei a costat până acum peste 90 de milioane de euro.

comments

comments