full screen background image

Senatorul Ioan Stan crede că șoseaua de centură a Sucevei ar putea fi finalizată în acest an

Președintele PSD Suceava, senatorul IOAN STAN, consideră că șoseaua de centură a municipiului Suceava ar putea fi finalizată în acest an, dacă nu vor fi contestații la noua licitație.

El a declarat, în emisiunea “Față în față”, realizată la VIVA FM că, recent, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a decis să înființeze o antrepriză de construcții însărcinată cu lucrări de drumuri si autostrăzi.

STAN a menționat că noua firma va avea menirea să termine proiectele rutiere care au fost abandonate de constructori sau care, din diverse motive, nu au mai fost terminate, fără a se mai pierde timp cu noi licitații.

Varianta ocolitoare a municipiului Suceava, un drum de 12 kilometri. cu câte o bandă pe sens, încă nu e finalizată complet, deşi primele lucrări au început în urmă cu un deceniu.

Au mai rămas de terminat 7 kilometri, după ce contractul cu primul constructor a fost reziliat.

În prezent, circulația rutieră se desfășoară doar pe porțiunea Pătrăuți – Șcheia, lucrările având o valoare de 6,5 milioane de euro pe kilometru.

comments

comments