full screen background image

586 de locuri vacante, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Angajatorii suceveni, interesaţi în acoperirea deficitului de personal şi vizibilitate în mediul sucevean de afaceri, precum şi toate persoanele care doresc să se angajeze sau să schimbe locul de muncă, sunt invitaţi vineri, 20 aprilie, la Iulius Mall Suceava, parter, zona liftului panoramic, începând cu ora 10, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă.

Evenimentul are loc simultan și la sediile AJOFM din localitățile Fălticeni şi Cîmpulung Moldovenesc, precum şi la Casa Germană din Rădăuți.

Din cifrele pe care AJOFM Suceava le deține până în prezent, bursa a înregistrat un număr de 586 de locuri vacante la nivelul județului, din care 324 posturi sunt scoase la concurs în Suceava, 65 la Fălticeni, 135 la Rădăuți și 62 la Cîmpulung Moldovenesc.

Vor fi prezenți cel puțin 76 de angajatori, 30 confirmând deja prezența la bursa din Suceava, 10 la bursa din Fălticeni, 12 la bursa din Rădăuți și 24 la bursa din Cîmpulung Moldovenesc.

La nivelul acestei etape de monitorizare a bursei, domeniile de activitate care au oferit cele mai multe locuri vacante la nivelul judeţului sunt construcţiile, comerțul, colectarea și tratarea deșeurilor, hoteluri și alte facilități de cazare, prelucrarea lemnului, iar printre domeniile nou apărute în acest cadru de mediere menţionăm cel al silviculturii și al fabricării autovehiculelor de transport rutier.

Calificările cele mai solicitate la nivelul judeţului sunt cele de dulgher, fierar betonist, zidar, sudor, prelucrător sticlă la țeavă, ospătar, bucătar, fără a limita la acestea posibilităţile de ocupare a ofertelor înregistrate.

Printre cele mai căutate specializări cu studii superioare sunt inginerii cu specializări în calculatoare, construcții și mecanică, precum și economiștii, la nivelul județului oferta pentru nivelul superior de studii ajungând la 39 de posturi, până în prezent.

Bursa din acest an găzduiește ofertele firmelor care instruiesc gratuit persoanele interesate de domeniul antreprenoriatului și finanțează idei promițătoare de afaceri non-agricole în mediul urban. Centrul Militar Județean se alătură cu oferta de calificare în profesiile militare. Participanții, atât angajatori cât și candidați pot solicita orientare în carieră și informații de la consilierii noștri specializați în asistare personalizată a candidaților și relații cu angajatorii.

“Alături de oferte de locuri vacante pe plan local, persoanele interesate vor putea solicita consiliere pentru a obţine un contract de muncă în străinătate şi suport în vederea relocării, prin rețeaua EURES a serviciilor publice din Europa”, a precizat directorul executiv al AJOFM Suceava, Dănuț Mihai Burgheaua.

comments

comments