full screen background image

Incendiu la un depozit cu elemente de mobilier din sectorul 3

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la un depozit cu elemente de mobilier din strada Intrarea Sectorului, fiind trimise la faţa locului trei autospeciale, informează ISUBIF.

Pompierii au mai mobilizat alte patru maşini de stingere, în sprijin, pentru a anihila posibilitatea de propagare a incendiului.

Purtătorul de cuvânt al ISUBIF, Daniel Vasile, a precizat că suprafaţa afectată este de aproximativ 400 mp şi acoperişul clădirii s-a prăbuşit. Nu sunt persoane rănite până în acest moment, a spus Vasile.

Incendiul este localizat şi nu prezintă pericol de extindere, astfel că nu mai sunt necesare alte resurse. AGERPRES

comments

comments