full screen background image

Accident în Suceava, provocat de un bărbat care conducea deşi fusese declarat inapt medical

Joi, la ora 14.10, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Republicii din municipiul Suceava, un localnic, de 47 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

Din accident nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autovehicule.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere reţinut din 9 noiembrie 2017, întrucât a fost declarat „Inapt medical” pentru a conduce autovehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments