full screen background image

Legea privind autonomia Ţinutului Secuiesc, respinsă de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri, cu 20 de voturi “pentru” şi 218 de voturi “împotrivă” proiectul de lege privind Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc.

Potrivit raportului Comisiei de administraţie publică, iniţiativa legislativă vizează crearea unei entităţi statale distincte, paralelă cu statul naţional unitar român. În timpul dezbaterilor, deputatul UDMR Kulcsar Gyorgy a acuzat de ură şi de necunoaştere a istoriei persoanele sau instituţiile care susţin că Ţinutul Secuiesc nu există, iar PSD şi PNL au invocat anul Centenarului şi riscul de a crea falii în societate, anunţând că vor vota îmotriva proiectului. Fostul premier Mihai Tudose a sugerat o disuţie amiabilă pe acest subiect, afirmând că “pe teme de genul ăsta am ajuns să facem un referendum, să vedem dacă un copil, de 8 martie, îi ia lui maică-sa un ruj sau o spumă de bărbierit”.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român. Sunt redate limitele teritoriului care ar urma să devină Ţinutul Secuiesc, pentru care este prevăzută şi o organizare administrativă proprie, cu autorităţi publice şi instituţii proprii la toate nivelurile, conferirea unor competenţe specifice, folosirea limbii maghiare ca limbă oficială a Ţinutului Secuiesc şi a simbolurilor naţiunii maghiare.

De asemenea, se doreşte ca autonomia regională să fie exercitată de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret şi liber exprimat, precum şi de Comisia de Autoadministrare desemnată de aceasta. Ca autorităţi ale Ţinutului Secuiesc sunt definite: autorităţile regiunii autonome (Consiliul de Autoadministrare, Comisia de Autoadministrare, Preşedintele Ţinutului Secuiesc), autorităţile scaunelor (Consiliul Scaunal, Comisia Scaunală, Preşedintele Scaunului) şi autorităţile locale (Consiliul Comunal, Consiliul Orăşenesc, Consiliul Municipal şi Primarul).

Proiectul a primit raport negativ la comisia de administraţie publică, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, iar Senatul este for decizional.

Iniţiatorul proiectului, deputatul UDMR Kulcsar Gyorgy, a spus în timpul dezbaterilor că persoanele sau instituţiile care susţin că Ţinutul Secuiesc nu există sunt conduse din umbră de ură faţă de maghiari şi îndeamnă ca acestea să pună mână pe carte şi să citească istoria.

„Secuii au luptat pentru apărarea creştinismului de partea lui Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare. Acele persoane şi instituţii care susţin că ţinutul secuiesc nu există sunt conduse din umbră sau sunt conduse de ură faţă de maghiari şi secui. Acestor persoane şi instituţii le transmit să pună mâna pe carte şi să înveţe istoria proprie. Comunitatea maghiară din România nu cere decât ceea ce li se cuvinetuturor naţiunilor europene. Europa sprijină autonomia, este cel mai important mesaj de comunitatea europeană după evenimentele din Catalonia. Nu dorim modificarea graniţelor, noi dorim doar autonomie teritorială a Ţinutului Secuiesc în interiorul statului român”, susţine Kulcsar Gyorgy.

În replică, deputatul PNL Angelica Fodor a spus că PNL va vota împotriva acestei propuneri legislative şi a catalogat-o ca fiind inadmisibilă.

„Grupul PNL va vota, cum este şi firesc, împotriva propunerii legislative. (…) Este inadmisibil ca în anul Centenarului Marii Uniri 149 de localităţi din judeţele Harghita,Covasna şi o parte din Mureş să fie propuse pentru a avea o guvernare paralelă în cadrul statului român”, a susţinut Angelica Fodor.

De asemenea, deputatul PSD Daniel Suciu a spus că social-democraţii vor vota împotriva proiectului.

“Stimaţi colegi de la UDMR, aveţi toată preţuirea şi susţinerea noastră, dar răspunsul nostru faţă de acest proiect este nu. Mi-aş dori ca în acest an al Centenarului, aceste luări de cuvânt să nu fie pătimaşe şi să creeze falii. PSD va vota împotriva acestui proiect”, a spus Suciu.

Fostul premier Mihai Tudose a spus că pe teme de acest fel s-a ajuns la organizarea unui referendum, pentru a vedea “dacă un copil, de 8 martie, îi ia lui maică-sa un ruj sau o spumă de bărbierit”.

”Nu cred că aţi reacţiona foarte frumos, stimaţi colegi de la UDMR, dacă, începând de astăzi sau de mâine, o mulţime de colegi de-ai dumneavoastră din Parlament ar avea nişte propuneri de discuţie amiabilă de restrângere a unor drepturi pe care le aveţi deja. Nu ne-am dori, Dumnezeule, dar să discutăm despre chestia aia amiabil, fără patimă, fiindcă pe teme de genul ăsta am ajuns să facem un referendum, să vedem dacă un copil, de 8 martie, îi ia lui maică-sa un ruj sau o spumă de bărbierit, tot aşa, amiabil. E jenant ce faceţi, stimaţi colegi”, a spus Mihai Tudose.

Deputatul UDMR Korodi Attila a spus că susţine proiectul, deoarece autonomia înseamnă “mesajul unei comunităţi” care vrea organizarea unei alte administraţii publice.

“Autonomia nu înseamnă secesionism, nu înseamnă un atac la integritatea României, autonomia înseamnă mesajul unei comunităţii care îşi manifestă dorinţa organizării administraţiei publice într-un anumit fel. (…) Româna, din păcate, are anumite carenţe în a răspunde cerinţele comunităţilor minorităţilor. Observăm şi noi şi experţii internaţionali că există o serie de tratate internţionale ratificate de România ale căror prevederi nu sunt puse în practic sau sunt numai parţial implementate”, potrivit acestuia.

PSD, PNL, USR, PMP şi grupul minorităţilor au votat împotriva iniţiativei UDMR.

digi24

comments

comments