full screen background image

4.200 de poliţişti de frontieră vor efectua zilnic controlul şi supravegherea de Paşte

Aproximativ 4.200 de poliţişti de frontieră vor efectua zilnic activităţi de control şi supraveghere de Sărbătorile Pascale, a declarat miercuri comisarul şef de poliţie Adrian Popescu, împuternicit adjunct al inspectorului general al Poliţiei de Frontieră.

“La nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse şi pentru perioada imediat următoare măsuri de suplimentare a personalului propriu pentru asigurarea tuturor arterelor de acces în şi de pe teritoriul României şi la nevoie suplimentarea acestora, cu precizarea că, pentru a asigura calitatea cu lucrătorii Poliţiilor de Frontieră din statele vecine, s-a procedat la o intensificare a schimbului de informaţii, astfel încât şi aceste structuri să asigure personalul necesar, ca să se înregistreze timpi mici de aşteptare. Ca şi valori suntem undeva la 4.200 de poliţişti de frontieră ca medie zilnică alocată segmentelor de supraveghere şi control”, a afirmat Popescu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că această suplimentare a personalului se aplică între 5 şi 9 aprilie.

“Se actualizează în permanenţă aplicaţia Trafic online din punctul de vedere al timpului de aşteptare la fiecare dintre punctele de trecere a frontierei (…) e un folosul tuturor persoanelor să înţeleagă că accesul pe teritoriul statelor vecine trebuie să se asigure în mod echilibrat, astfel încât să se înregistreze timpi reduşi de aşteptare”, a spus Popescu.

El a precizat că se va colabora cu Poliţia Rutieră. “Menţinem şi vom intensifica colaborarea cu Poliţia Rutieră pentru accesul prin punctele de trecere, astfel încât, pe căile de comunicaţii care intersectează punctele de trecere a frontierei, să fie prezente echipaje comune care vor dirija traficul şi către punctele de trecere mai puţin solicitate”, a declarat Popescu.

El a precizat că măsurile Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) vizează fluidizarea traficului prin punctele de trecere, prin alocarea de artere suplimentare acolo unde infrastructura permite.

“E o perioadă în care vom intensifica, prin centrele şi punctele de contact, schimbul de date şi informaţii cu autorităţile din statele vecine, astfel încât să se procedeze la o dimensionare corectă a numărului lucrătorilor de Poliţie de Frontieră din aceste state (…) Avem în vedere alocarea resurselor necesare pentru participarea în sistem integrat cu Poliţia şi Jandarmeria pentru asigurarea ordinii publice în jurul localităţilor în toată zona de competenţă a Poliţiei de Frontieră, respectiv cea de 30 km de la linia de frontieră către interior”, a spus Popescu.

El a semnalat că între 8 şi 10 aprilie autorităţile bulgare procedează la o mentenanţă a sistemului de încasare a taxelor pentru vinietă, fiind posibile uşoare creşteri ale timpului de aşteptare pe punctele de trecere la frontieră, în contextul în care aceste taxe vor fi încasate manual.

Popescu a menţionat că, în acest context, Poliţia de Frontieră bulgară a informat că intenţionează să suplimenteze personalul la punctele de trecere a frontierei comune.

În altă ordine de idei, el a informat că duminica aceasta vor fi deschise şi cele zece puncte prin care se putea trece doar sâmbăta la frontiera cu Ungaria.

“Un aspect aparte pentru perioada imediat următoare este reprezentat de demersurile care s-au făcut şi acceptul pe care partea română l-a manifestat faţă de deschiderea celor zece puncte la frontiera cu Ungaria. Vorbesc de zece puncte care sunt deschise ocazional, respectiv în zilele de sâmbătă ale fiecărei săptămâni şi care de această dată vor fi deschise şi duminica, pentru a asigura participarea la vot pentru persoanele care deţin cetăţenia maghiară, în data de 8 aprilie, când au loc alegeri generale în Ungaria, astfel încât, pentru locuitorii din localităţile din proximitatea frontierei cu Ungaria, aceste puncte ocazionale vor fi deschise şi duminica, Poliţia de Frontieră fiind prezentă acolo pentru efectuarea controlului alături de cele 11 puncte deschise în regim permanent, mă refer la cele deschise traficului internaţional de persoane”, a declarat Popescu.

El a menţionat că în intervalul 9-22 aprilie 2017, în contextul Sărbătorilor Pascale, circa 2.400.000 de persoane au traversat frontiera (1.130.000 pe fluxul de intrare în ţară şi 1.270.000 pe sensul de ieşire), înregistrându-se aproximativ 600.000 de mijloace de transport.

“Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, în acelaşi timp înregistrându-se creştere a traficului prin punctele de trecere aeroportuare”, a spus Popescu. AGERPRES

comments

comments