full screen background image

„Şcoala Altfel”, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

În baza Legii Educației Naționale nr. 1/2011, elevii, împreună cu cadrele didactice din învățământul preuniversitar, au avut posibilitatea să decidă activitățile din cadrul programului național „Școala Altfel”, pe o durată de 5 zile consecutive lucrătoare, la alegere, în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018.

Astfel, școlile din judeţul Suceava și din județele limitrofe s-au organizat, incluzând în activitățile lor de cunoaștere, încurajare și promovare a lecturii și vizitarea Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Elevii au fost informați despre colecțiile enciclopedice și specializate de publicații românești și străine cu caracter științific, categoriile de utilizatori ce pot beneficia de serviciile bibliotecii, au intrat în toate spațiile de lectură și împrumut, inclusiv în sălile cu acces liber la raft, care ușurează căutarea prin modul de aranjare a publicațiilor pe domenii (după normele de clasificare CZU). Elevii au putut afla modalitatea de înscriere la Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare”, pe baza unui permis de bibliotecă sub formă de card electronic.

Şcolarii au identificat posibilitățile de căutare a informaților necesare, prin intermediul catalogului online disponibil, accesând pagina www.biblioteca.usv.ro , din orice zonă conectată la o rețea de Internet. De asemenea, prin intermediul resurselor electronice disponibile prin proiectul AnelisPlus, utilizatorii au posibilitatea de a filtra și selecta informații din bazele de date puse la dispoziție prin această platformă electronică.

În perioada menționată, au călcat pragul Bibliotecii universitare aproximativ 1.500 de elevi, însoțiți de cadre didactice și bibliotecari de la școli și licee precum: Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, Școala Gimnazială Milișăuți, Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Școala Gimnazială nr.3 Suceava, Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare” Cajvana, Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Clubul de marketing Suceava.

Colectivul Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” a reușit semnarea unui important număr de parteneriate cu școli, licee, instituții de cultură şi media, în vederea deschiderii porților cunoașterii și a satisfacerii nevoii de carte pentru întreaga comunitate.

comments

comments