full screen background image

Conferința de prezentare a proiectului “Let’s Start-up Afacerea Ta!”, la Rădăuți

Camera de Comerț și Industrie Suceava vă invită să participați la Conferința de prezentare a proiectului Let’s Start-up Afacerea Ta!, cod MySmis 104999.

Evenimentul va avea loc marţi, 3 aprilie, cu începere de la ora 13, la Hotel Gerald`s (Piața Unirii nr. 3, Rădăuți).

Proiectul Let’s Start-up Afacerea Ta! este implementat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani în calitate de beneficiar și de Acquisition Career Management S.R.L., Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Asociația pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară – INDECO și Asociația Consensual, în calitate de parteneri și este cofinanțat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Schema de ajutor de stat Romania Start Up Plus.

Obiectivul general al proiectului constă în creșterea gradului de ocupare și dezvoltarea mediului antreprenorial cu profil non agricol din zona urbană a regiunii Nord-Est, prin stimularea și sprijinirea inițiativei antreprenoriale pentru 750 de persoane, respectiv înființarea unui număr de 91 de întreprinderi (start-up-uri) și crearea de 182 de noi locuri de muncă.

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 ianuarie 2018 – 15 ianuarie 2021, iar principalele rezultate preconizate sunt: o campanie de informare la nivelul Regiunii NE, 750 de persoane selectate în grupul țintă‚ care vor participa la programe de formare antreprenorială, 60 de cursuri de formare antreprenorială organizate în cele 6 județe din Regiunea NE, 6 concursuri județene de evaluare a planurilor de afaceri, 91 de planuri de afaceri aprobate, 91 de stagii de practică organizate, 91 de întreprinderi înființate și funcționale, 182 de persoane angajate, 91 de ajutoare de minimis în valoare de 171.652 lei acordate.

Valoarea totală a proiectului este de 22.252.034,98 lei, din care 18.870.838,05 lei este contribuția Uniunii Europene și 3.330.147,89 lei reprezintă contribuția din bugetul național.

comments

comments