full screen background image

Un produs “Valeputna” a câştigat un nou trofeu internaţional

“Valeputna”, brand românesc de produse Gourmet din peşte, este fericit să comunice câştigarea unui nou trofeu internaţional.

În 2018 “Valeputna” a obţinut “Monde Selection”, cel mai vechi premiu Gourmet, existent din anul 1961!

După un proces de evaluare care a durat 4 luni şi după testarea, senzorială şi în laborator, a peste 20 de parametri, de către un juriu format din 70 de chefi din circuitul Ghidului Michelin, produsul Trutta Dux a obţinut premiul “Monde Selection – Silver Award”.

Acesta este acordat de către International Quality Institute, instituţie cu sediul în Bruxelles.

“A fost provocator tot ce a fost de traversat, dar am reuşit performanţa să dezvoltăm un business complex, şi am adus un suflu nou într-o piaţă cu multe provocări şi riscuri.

Preocuparea noastră continuă a fost de a construi afacerea pe principii etice, ceea ce a generat şi generează relaţii interumane şi profesionale de foarte bună calitate.

Ne bucurăm să fim o companie românească cu produse de înaltă calitate şi le urăm mult succes pe viitor şi altor branduri locale care vor adopta acelaşi drum!”, este mesajul CEO-ului companiei, Florin Irimescu.

În 2016, “Valeputna” a primit 2 stele de aur “Superior Taste Award”, acordat produsului “Trutta Dux” de catre ITQI Bruxelles, iar în 2017, o stea de aur “Great Taste Award”, acordat produsului “Pastrav afumat de Valeputna”, de catre GFF Londra.

comments

comments