full screen background image

30 martie – Muzică de weekend

E weekendul aproape și cu siguranță muzica va răsuna în apartamentul de deasupra al vecinei mele. Nu e o remarcă ce are conotații negative, ci una care ilustrează o realitate. Sâmbăta e ziua în care se relaxează ascultând muzică. Și pentru că locuiesc la bloc, nici nu e nevoie să fie sonorul prea ridicat, pentru a afla preferințele muzicale ale acesteia, izolația fonică fiind aproape inexistentă. Norocul meu este că preferințele noastre muzicale nu diferă prea mult. Iar muzica este și pentru mine un mod ideal de relaxare. Cu investiție minimă de energie și timp. Căci timpul nu ajunge nici în weekend. Dar pot face o mulțime de lucruri ascultând muzică. Nu doar curățenie în ritm de Alphaville, ci chiar să scriu sau să învăț pe ritmuri instrumentale.

Primele studii de muzicoterapie din România, finalizate recent la București, dovedesc că muzica are nu numai efect de relaxare. Este un bun analgezic în cazul diferitelor dureri. Dar, poate și mai important pentru consumatorii dozelor de educație, ar fi să știe că muzica poate să activeze scoarța cerebrală în proporție de 100%. Nu vă imaginați că mă refer acum la ritmurile balcanice. Ci la muzica lui Mozzart și în general la muzica simfonică și de cameră, ce activează creierul în proporție de 90%. Și muzica ușoară activează scoarța cerebrală, dar doar în proporție de 50%. Iar dacă vreți să aveți aceeași activitate a neuronilor ca în cazul geniilor, măcar și pentru un timp scurt, ascultați muzică barocă. Are acest efect. Iar o activitate a neuronilor intensă favorizează memorarea, învățarea. Deci muzica de acest fel poate răsuna și în camera copilului care își face temnele în weekend.

E drept că că mi-e greu să-mi imaginez un copil de școală primară sau gimnazială ascultând muzică de Haydn în timp ce învață – sau mai mult, din dorința de a se relaxa – și asta din proprie inițiativă. Căci, dacă îi întrebi ce muzică ar prefera să audă în timp ce își scrie temele, mulți vor spune de dubstep sau, în cel mai bun caz, despre Smiley sau Velea.

Mi-e ușor, însă, să-mi imaginez un adult ascultând astfel de muzică în aceeași încăpere cu cel mic. Și chiar dacă, la început, mai micul va spune că nu-i place, ascultând cât mai des, se va obișnui cu ea și, în foarte multe cazuri, va sfârși prin a-i plăcea. Măcar pentru că o ascultă mami sau tati. Sau pentru că i s-a explicat că ar putea învăța mai ușor. Căci, astfel de muzică poate îmbunătăți performanțele de memorare cu 40%.

Înțelept e să nu le cerem să renunțe la muzica pe care o preferă, chiar dacă nu e pe placul nostru. Să-i sfătuim însă să nu rămână prizonierii ei, să încerce și altceva. Căci muzica de calitate diminuează efectul stresului și le desăvârșește personalitatea.

Deci, în weekendul acesta, e rost de muzică! Bună, pe cât posibil…. Pentru relaxare și activitate sporită a neuronilor. Și dacă nu e Haydn sau Mozzart, măcar muzica difuzată de Viva Fm să fie. Bineîneînțeles și o doză de educație.

comments

comments


TAG