full screen background image

Federaţia SANITAS pichetează marţi Ministerul Sănătăţii

Federaţia SANITAS va picheta marţi, între orele 11:00 – 13:00, Ministerul Sănătăţii, iar joi, 29 martie, Ministerul Muncii, sindicaliştii din sănătate fiind nemulţumiţi de condiţiile de salarizare şi grilele de sporuri din sistem.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Federaţiei sindicale, problemele din sănătate se referă, printre altele, la pragul de 30% pe ordonator principal de credite, care nu permite aplicarea unui Regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din Sănătate, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale şi la prevederile Legii 153/2017 care discriminează, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar (biologi, biochimişti, farmacişti, moaşe, infirmieri, personal TESA etc.) şi de asistenţă socială. De asemenea, sindicaliştii susţin că Legea 153/2017 şi aplicarea Anexei 10 a noului Regulament de sporuri în forma publicată de Ministerul Sănătăţii aduc inclusiv pierderi de venituri pentru unii angajaţi din domeniu.

Vicepreşedintele Federaţiei Sindicale SANITAS, Iulian Pope, declara săptămâna trecută că trebuie găsite soluţii la problemele lor împreună cu reprezentanţii Ministerelor Finanţelor, Muncii şi Sănătăţii.

“Trebuie să găsim soluţii, împreună cu Ministerul de Finanţe, astfel încât Anexa 10 (regulamentul de sporuri – n. r.) să nu producă efecte pentru anul acesta sau, în situaţia în care va funcţiona Anexa 10 anul acesta, să o îmbunătăţim. Ea trebuie să apară, fără discuţie, într-o formă îmbunătăţită, de aceea am şi început protestul astăzi la MFP pentru că, într-adevăr, Ministerul Sănătăţii e legat de 30% pe ordonatorul principal de credite şi nu poate acorda sporurile din sistemul sanitar. Noi am început cu Ministerul de Finanţe. Am şi identificat câteva puncte, dar nu le dezvăluim, sper să se materializeze, că altfel chiar nu are rost. Majoritatea soluţiilor trebuie să le găsim împreună cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii. Avem promisiunea celor de la Finanţe că vor participa la aceste întâlniri. Săptămâna viitoare vom fi la celelalte două ministere. Anexa 10 împarte sărăcia în sistemul sanitar, e formulată pe principiul ‘cine primeşte mărirea de salariu îi scade sporul, cine nu primeşte mărirea de salariu îi păstrează sporul’. Aceasta este marea filosofie a Anexei 10”, a afirmat vicepreşedintele SANITAS, Iulian Pope, săptămâna trecută, la ieşirea de la discuţii de la Ministerul Finanţelor.

Peste 200 de membri ai SANITAS au pichetat marţi, 20 martie, timp de două ore, Ministerul Finanţelor Publice, nemulţumiţi fiind de condiţiile de salarizare şi grilele de sporuri.AGERPRES

comments

comments