full screen background image

Autorităţile sucevene scutesc furnizorii de servicii sociale de la plata taxelor şi impozitelor

Clădirile şi terenurile utilizate pentru furnizarea cu titlu gratuit a serviciilor sociale de către organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale furnizoare de asemenea servicii vor fi scutite de plata impozitelor şi taxelor pe terenuri şi clădiri.

Aşa prevede un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Suceava, iniţiat de către primarul Ion Lungu, şi bazat pe prevederile Codului fiscal, potrivit cărora autorităţile deliberative pot acorda respectivele scutiri pentru asociaţiile şi fundaţiile care folosesc terenurile şi clădirile în activităţi fără scop lucrativ.

De asemenea, de scutire ar urma să se bucure deţinătorii clădirilor clasate ca monumente istorice, monumente de arhitectură sau arheologice, dar şi ca muzee şi case memoriale.

În baza aceleiaşi propuneri legislative de interes local, nu vor fi taxate şi impozitate terenurile cu regim de monument istoric şi protejate, contribuabilii în cauză trebuind să facă dovada că terenurile „fac parte din categoria suprafeţelor neconstruite”.

În cele din urmă, Consiliul Local va analiza, în vederea aprobării, posibilitatea scutirii de la plata impozitelor şi taxelor pe terenurile şi clădirile deţinute sau utilizate de către asociaţiile şi fundaţiile care le folosesc în scop nelucrativ.

comments

comments