full screen background image

Legea referendumului – vot final în Senat

Legea referendumului intră luni la votul final în Senat, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

“Am discutat despre modificarea Legii referendumului, astăzi intră în votul final de la Senat, sperăm să se adopte modificările şi să ajungă la Camera Deputaţilor, urmând ca aici, în procedură de urgenţă, să o adoptăm, după care să o trimitem la promulgare. După ce preşedintele o promulgă, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, vom decide imediat să se continue procedura în Senat, respectiv votul efectiv pentru revizuirea Constituţiei şi stabilirea datei referendumului”, a declarat luni Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Liderul social-democraţilor a subliniat că trebuie reglementată şi situaţia unei anumite minorităţi – respectiv a unui anumit tip de parteneriat civil.

“În acelaşi timp, reiterez ce am spus în mai multe rânduri – nu putem să nu analizăm şi situaţia unei minorităţi din România şi anume să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil şi i-am rugat pe colegii mei, l-am rugat pe dl Victor Negrescu să poarte discuţii cu ONG-urile din domeniu pentru a merge nu neapărat în paralel către o formă legislativă prin care să se reglementeze şi această situaţie”, a afirmat Dragnea. AGERPRES

comments

comments