full screen background image

Deputat PNL, Bogdan Gheorghiu: “Pentru PSD, România nu este o țară, este un teritoriu de jefuit”

Deputatul PNL Fălticeni, Bogdan Gheorghiu, este nemulţumit de faptul că, în Anul Centenar, “Guvernul PSD se războiește cu Uniunea Europeană”. Gheorghiu spune că “în condițiile în care PSD se laudă cu o creștere economică de 7%, se împrumută cu miliarde de euro”.

Printr-un comunicat de presă, parlamentarul sucevean transmite:

“La 27 martie 1918. Basarabia vota unirea cu Regatul României, urmată. la 28 noiembrie. de Bucovina. și la 1 decembrie. de Transilvania.

Anul Centenar ar fi trebuit să fie pentru Guvernul României apogeul investițiilor în infrastructura care să conecteze definitiv toate regiunile României, în condițiile în care PSD se laudă cu o creștere economică de 7%, dar se împrumută cu miliarde de euro și cu un an agricol 2017 excepțional, dar România continuă să importe mai multe produse agricole decât să exporte.

Prezența Guvernului României în Republica Moldova este simbolică, neexistând investiții economice serioase și nici infrastructură de interconectare modernă. Guvernul PSD livrează Republicii Moldova doar niște microbuze școlare și foarte multe discursuri, în timp ce, spre exemplu, Guvernul Turciei construiește drumuri și renovează sediul Președinției Republicii Moldova.

Guvernul PSD i-a lăsat pe românii din Ucraina să se descurce pe cont propriu. Resursele de hidrocarburi din Marea Neagră Guvernul PSD le-a antamat în secret Ungariei. Municipiul Sfântul Gheorghe este împânzit de steagurile Ungariei (UDMR este aliatul parlamentar al PSD).

Totuși cu ce se ocupă Guvernul PSD în Anul Centenar? Guvernul PSD se războiește cu Uniunea Europeană, face grațieri mascate pentru libertatea colegilor politici și proiecte de legi pentru recompensarea financiară a infractorilor. Guvernului PSD nu îi pasă de victimele infractorilor, de bolnavii din spitalele nerenovate, de copii săraci din mediul rural, de miile de români ce mor anual în accidente rutiere din cauza lipsei de infrastructură, de inflația galopantă, de faptul că liderii PSD ne fac de râs în Europa și în lume. Pentru PSD, România nu este o țară, este un teritoriu de jefuit.”

comments

comments