full screen background image

Târgul “Agro Expo” Bucovina, în parcarea Selgros Suceava

În perioada 22 – 25 martie 2018, va avea loc cel mai mare şi important eveniment agricol din zona Moldovei, Târgul “Agro Expo” Bucovina.

Cea de-a XVI-a ediţie a târgului este organizată în parcarea Selgros Suceava de către Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Instituţia Prefectului Suceava, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava și Centrul Cultural Bucovina.

Manifestarea, eveniment de referinţă pentru agricultură şi industria alimentară, este specializată în prezentarea de utilaje, echipamente şi materii prime, animale de rasă şi păsări, produse alimentare, seminţe şi material săditor, îngrăşăminte şi pesticide, furaje, nutreţuri concentrate, aditivi, flori şi plante de apartament, pentru grădini, parcuri, sere şi altele.

Alături de Călin și Ada, la matinalul Viva FM, a fost Lucian Gheorghiu, președinte executiv al Camerei de Comerț și Industrie Suceava, care ne-a adus ultimele noutăți despre târgul agricol de anul acesta.

Radio VIVA FM continuă susținerea proiectului regional „Produse locale pentru localnici” la Târgul Agro Expo Bucovina, care se va desfășura în perioada 22-25 martie în parcarea Selgros Suceava.

Postul nostru de radio va transmite live, pe 24 martie, între orele 11.00 și 15.00 momentele de interes de la acest eveniment. La cea de-a XVI-a ediție a târgului, vor participa agenți economici de renume din întrega țară, care își vor expune produsele și vor perfecta contracte cu parteneri români și străini.

comments

comments