full screen background image

21 martie – Părinți… cu măsură

Ieri s-a marcat la nivel internațional fericirea. Întâmplător sau nu, tot ieri am citit un interviu cu profesorul Mircea Miclea, fost Ministru al Educației și întemeietorul Școlii de Psihologie Cognitivă din România, care afirma că “cel mai bun antidepresiv este iubirea”. Interviul, postat pe o rețea de socializare, a reușit să strângă peste 9.000 de like-uri. Puține aprecieri, dacă e să comparăm cu numărul uriaș de like-uri din dreptul a tot felul de bancuri și fotografii. Suficient de multe, însă, dacă e să ținem cont că lecturarea lui însemna mai mult de o privire aruncată trecător.

Vorbește domnul profesor, în acest interviu, despre echilibru. Echilibru în iubirea ce aduce fericire. Echilibrul pe care ni-l dorim cu toții atât de mult, nu doar în ceea ce simțim, ci și în ceea ce gândim sau facem. Despre măsura pe care trebuie să o avem în felul în care ne străduim ca părinți să le oferim copiilor noștri instrumentele necesare, din punct de vedere emoțional, pentru a fi fericiți.

“Alfabetizarea emoţională într-o cantitate adecvată poate să ajute copilul pentru a-şi identifica propriile emoţii şi ale celuilalt, să îşi autoregleze emoţiile, să înţeleagă emoţiile şi să le utilizeze pentru a-şi atinge anumite scopuri. E foarte importantă cantitatea de astfel de programe de alfabetizare emoţională. Diferenţa dintre otravă şi medicament este dată de cantitate, nu de substanţă, aceeşi substanţă în cantităţi diferite poate să fie otravă sau medicament.”

Există adulți preocupați de perfecționarea lor în această misiune: misiunea de a fi părinte al unui copil fericit. Participă la tot felul de cursuri de parenting, citesc tot felul de cărți de psihologie. Apoi se străduiesc să pună în practică mult și bine. Doar că uneori lucrurile sunt greșit înțelese. Iar prea mult nu e, de cele mai multe ori, bine. Nici în teorie, nici în practică.

Să-ți iubești copilul necondiționat ține de normalitate. Să-ți dorești să-i fie mai bine decât ți-a fost ție, e firesc și asta. Să-l urci, însă, din dragoste nemăsurată pe un piedestal, să-ți întorci universul pe dos, să stai lângă el non-stop și să nu-l lași să mai și cadă, nu mai este normalitate. Dacă va cădea, va învăța mai apoi, alături de tine, să se ridice. Dacă va fi trist uneori, va ști să prețuiască și mai mult bucuria.
Sunt lucruri simple, pe care părinții nostri le stăpâneau parcă mai bine decât noi, părinții de astăzi, fără prea multe cursuri de parenting.
Măsură deci… în toate.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza