full screen background image

Flutur s-a întâlnit cu primarii de Suceava, Salcea și Adâncata, în vederea constituirii unui parc industrial în apropiere de aeroport

Gheorghe Flutur s-a întâlnit, la Consiliul Județean Suceava, cu primarii de Suceava, Salcea și Adâncata pentru a stabili pașii de urmat în vederea constituirii și administrării unui parc industrial în apropierea Aeroportului „Ștefan cel Mare”, zonă unde este construit Centrul Economic „Bucovina”.

Consiliul Județean Suceava intenționează să întocmească un prim proiect de parc industrial, „Bucovina 1”, pe o suprafață de 13 ha.

“Voi veni în prima ședință de Consiliu Județean cu un proiect de hotărâre prin care să stabilim etapele de parcurs. Salut intenția primarilor cu care am vorbit de a susține înființarea acestui parc industrial.

De asemenea am discutat despre îmbunătățirea accesului în zonă, prin realizarea unui drum de acces pe un traseu mai scurt Burdujeni -Aeroport, precum și modernizarea altor drumuri din localitățile din zonă și de pe întreaga Vale a Siretului. Să vedem ce soluții financiare găsim. Îmbunătățirea accesului la parcul industrial va crește interesul investitorilor.

Zona are un mare avantaj, Aeroportul „Ștefan cel Mare”, cu un număr de zboruri în continuă creștere, asta pe lângă faptul că sunt disponibile toate utilitățile necesare funcționării unui parc industrial – energie electrică, gaze, apă potabilă, canalizare, drum județean de acces cu legătură la drum național, parcare.”, a precizat Flutur.

comments

comments