full screen background image

Traficul se desfăşoară normal pe aeroporturile din Bucureşti; întârzieri de până la 60 de minute, pentru degivrare

Traficul aerian se desfăşura normal, conform programului de zbor, luni, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, în cursul dimineţii fiind înregistrate întârzieri de până la 60 de minute, pentru degivrare, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, printr-un comunicat remis AGERPRES.

“Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo. În cursul dimineţii, s-au înregistrat întârzieri de până la 30 de minute şi, punctual, de până la 60 de minute, generate de necesitatea degivrării aeronavelor înainte de decolare. Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant pentru tratarea cu substanţe anti-îngheţ a suprafeţei de mişcare (piste, platforme, căi de rulare), precum şi a drumurilor de acces, pentru a se asigura operarea în condiţii de siguranţă”, se menţionează în comunicat. AGERPRES

comments

comments