full screen background image

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret a intrat în grevă japoneză pentru neplata salariilor

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret organizează proteste, vineri, la nivel naţional, sub forma de grevă japoneză, angajaţii fiind nemulţumiţi de neplata salariilor, conform datelor publicate pe site-ul Blocului Naţional Sindical (BNS).

Pe 28 martie sindicaliştii anunţă că vor organiza un miting în faţa Ministerului Muncii şi un marş către Guvern, Ministerul Tineretului şi Sportului, Educaţiei, dar şi la Camera Deputaţilor.

“Sindicatul Naţional Sport şi Tineret anunţă declanşarea programului de proteste la nivel naţional, ca urmare a faptului că memoriile şi solicitările de dialog înaintate Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor, în care sunt expuse principalele probleme cu care se confruntă angajaţii din sistem au rămas fără răspuns. Tratamentul inegal şi discriminatoriu legiferat prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 în ceea ce priveşte salarizarea personalului din domeniile Sport şi Tineret dar şi ignorarea propunerilor de corecţie şi a amendamentelor depuse au determinat menţinerea celui mai scăzut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din România. Astfel, reîncadrarea personalului şi comprimarea a 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1.300 lei net, nediferenţiat pe funcţii, grade, trepte, gradaţii au dus la apariţia unor situaţii aberante pe care le-am semnalizat în repetate rânduri”, potrivit documentului.

De asemenea, SNST atrage atenţia că nemulţumirile membrilor, aşa cum au fost transmise din toate judeţele ţării, au ajuns la un nivel maxim, iar ignorarea acestora şi lipsa unor acţiuni imediate vor duce la declanşarea unor conflicte, la escaladarea tensiunilor şi la manifestări spontane de protest, care pot fi urmate de boicotarea competiţiilor sportive şi a activităţilor de tineret. Lipsa totală a unor răspunsuri şi soluţii, alături de amânarea întâlnirilor solicitate de sindicat cu conducerea, pot avea ca urmări reacţii în lanţ, care pot duce la blocarea totală a activităţii din Sport şi Tineret. AGERPRES

comments

comments