full screen background image

Peste 400 de amenzi aplicate, după 3 zile de controale ale Poliţiei Rutiere

În perioada 9 – 11 martie, poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au acţionat pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Au fost organizate acţiuni pe diverse segmente de drum pentru depistarea şoferilor care depăşesc regimul legal de viteză.

În total, în cadrul acţiunii, au fost aplicate 438 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 189.455 de lei, din care 323 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Au fost reţinute 40 de permise de conducere, dintre care 20 pentru depăşirea regimului legal de viteză şi 20 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost retrase şi 17 certificate de înmatriculare pentru lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice, lipsă R.C.A sau aplicarea de folii neomologate.

Un tânăr, de 23 de ani, din comuna Moldoviţa, a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în localitatea Stroieşti, cu viteza de 115 km/h, în localitate. A fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002 republicată și i s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile

Un bărbat, de 34 de ani, din oraşul Siret, a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în localitatea Grăniceşti, cu 120 km/h, în localitate. A fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002 republicată și i s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.

O patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control, pe DJ 209A, din comuna Mălini, un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un localnic, de 52 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar numerele de înmatriculare provizorii ale autoturismului sunt expirate din data de 9 septembrie 2017. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat ” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe str. Mihai Eminescu din localitate, autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat, de 26 de ani, din judeţul Bihor, care transporta un utilaj agricol. În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule, masa totală maximă autorizată depășind 4.250 kg. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul”, ce va fi soluționat procedural.

Poliţiştii reamintesc faptul că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Li se recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia, atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.

comments

comments