full screen background image

Ploi şi vânt puternic la nivelul întregii ţări, până miercuri dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de ploi şi vânt puternic, valabilă din această după-amiază până miercuri dimineaţă, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 martie, ora 16:00 – 14 martie, ora 8:00, temporar va ploua, la început în jumătatea de vest a ţării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice şi centrale.

Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în după-amiaza zilei de luni (12 martie) şi în noaptea de luni spre marţi (12/13 martie). La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp şi izolat, mai ales în Oltenia, Banat, Transilvania şi Moldova, precum şi în zona montană, 30 – 35 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă luni. AGERPRES

comments

comments