full screen background image

Dosar penal pentru un minor din Suceviţa, prins conducând fără permis

În cursul serii de duminică, la ora 20.00, în timp ce acționa pe strada Școlii, din comuna Sucevița, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.

Conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcţiune, reușindu-se blocarea autoturismului.

Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un minor, de 17 ani, din comuna Sucevița, în autoturism fiind, ca pasager, un tânăr, de 18 ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus de drumurile publice de proprietarul acestuia, un bărbat, de 27 de ani, din comuna Suceviţa.

În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 17 ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar bărbatul de 27 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments