full screen background image

Au început lucrările de reabilitare totală a străzii Vasile Bumbac din Suceava

Primăria Suceava începe în forță lucrările de reabilitare a drumurilor.

“De astăzi încep lucrările de reabilitare totală a străzii Vasile Bumbac, porțiunea care este delimitată de strada Republicii și sediul E-ON.

Această modernizare vine în continuarea celor făcute anul trecut, în așa fel încât zona din jurul Palatului Administrativ să fie refăcută total.

Lucrările ar trebui finalizate până la finalul verii, dar constructorul promite că le va realiza până la sfârșitul lunii iulie!”, a declarat viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi.

Valoarea totală a lucrării este de 1.054.290,45 lei +T.V.A.

“Șoferii care pot ocoli zona, sunt rugați să o facă pentru a nu pierde prea mult timp în trafic!”, a mai spus Harşovschi.

De asemenea, se vor înlocui 28 stâlpi de iluminat cu înălțimea de 9 metri și 5 stâlpi de iluminat cu înălțimea de 4 metri. Stâlpii de 9 metri vor fi dotați cu corpuri de iluminat tip LED, urmând a fi înlocuite inclusiv cablurile.

Date tehnice:

– lungime stradă: L= 337m;
– lățimea părții carosabile: 6.00m – 7.00m, cu o suprafața totală a străzii de 2349mp;
– lățime trotuar: 1.10m – 5.60m, cu o suprafață totală de 1558mp;
– lungime borduri granit mari, 20x25cm: 744ml;
– lungime borduri beton mici, 10x15cm: 685ml;
– lungime borduri granit mici, 10x15cm: 85ml.

comments

comments