full screen background image

Numărul cazurilor de violenţă în familie s-a dublat

În 2017, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Suceava au fost înregistrate 741 de sesizări de violenţă în familie, dintre care confirmate au fost 540, se evidenţiată într-o analiză a instituţiei sucevene.

Conform acesteia, în ultimii 6 ani, numărul cazurilor confirmate de abuz, neglijare sau exploatare aproape că s-a dublat, în 2012 fiind înregistrate 285 de asemenea situaţii.

În 2013, DGASPDC a soluţionat şi monitorizat 419 cazuri; în 2014-489; în 2015-518, iar în 2016-404.

Conform analizei citate, în anul 2017, în situaţiile confirmate s-a procedat la stabilirea de măsuri speciale de protecţie, 340 de copii fiind menţinuţi în familia naturală, cu monitorizare şi acordare de servicii de specialitate, precum consiliere psihologică, consiliere şi mediere familială sau consiliere primară şi juridică.

În ceea ce îi priveşte pe alţi 160 de copii, aceştia au intrat în sistemul de protecţie sau au fost beneficiari ai Centrului pentru victimele violenţei în familie.

În 31 decembrie 2017, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Suceava avea 581 de copii sub protecţia asistenţilor maternali profesionişti, 383 eru în familia lărgită, 127 se aflau la familii sau persoane fără grad rudenie, iar 447 beneficiau de servicii de tip rezidenţial.

comments

comments