full screen background image

Dragnea susţine ideea ca fiecare regiune să aibă doi vicepreşedinţi PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al partidului, că susţine ideea ca fiecare regiune să fie reprezentată de către doi vicepreşedinţi social-democraţi – o femeie şi un bărbat.

“Am avut o discuţie cu colegii mei şi ieri şi azi. Eu am spus de la Comitetul Executiv, în care am solicitat să se organizeze un Congres, că obiectivul principal al Congresului trebuie să fie acela de a adopta un document programatic care să cuprindă şi acţiuni pentru lansarea guvernării şi un plan de dezvoltare pe termen lung a României. Dacă vom găsi o modalitate sau o formă prin care structura Biroului Permanent Naţional să fie altfel realizată, atunci voi susţine organizarea de alegeri. Şi organizarea de alegeri la Congres are, din propunerea mea, două obiective principale şi anume – să fie o repartizare completă şi echilibrată a conducerii PSD în toată ţara şi pentru asta propunerea este să fie 16 vicepreşedinţi, dintre care câte doi pe fiecare regiune. Al doilea obiectiv, să reîncepem să realizăm paritatea în partid în ceea ce priveşte bărbaţii şi femeile şi anume – să fie opt vicepreşedinţi bărbaţi şi opt vicepreşedinţi femei. Fiecare regiune să îşi aleagă vicepreşedintele bărbat şi vicepreşedintele femeie”, a explicat Dragnea.

El a adăugat că este important ca femeile să capete un rol mai important în partid, dar nu numai în cadrul acestuia.

“Ţara, în general, are nevoie, ca plan de dezvoltare, de o abordare echilibrată pentru a diminua disparităţile de dezvoltare care sunt vechi şi, din păcate, au existat planuri, dar nu au putut să fie duse până la capăt din diverse motive în guvernările precedente, iar susţinerea pentru femei, la mine, nu este un moft. Este un dat. Am spus-o demult, am susţinut-o şi am şi făcut tot ce a depins de mine pentru ca femeia să capete un rol mai important şi în partid şi nu numai în partid”, a afirmat Dragnea. AGERPRES

comments

comments