full screen background image

Tarom introduce curse regulate de la Timişoara către Cluj-Napoca şi Iaşi

Tarom introduce, din 25 martie, curse regulate de la Timişoara către Cluj- Napoca şi Iaşi, din luna martie. Decizia vine după ce compania aeriană Blue Air a anunţat că retrage aceste destinaţii din motive comerciale.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara, aeronavele companiei aeriene naţionale Tarom care vor zbura spre Iaşi şi Cluj vor fi o alternativă aeriană la reţeaua naţională de transport rutier şi feroviar între cele trei regiuni istorice: Banat, Transilvania şi Moldova.

”Imediat după anunţul companiei Blue Air de a retrage aceste destinaţii din motive comerciale, administraţia Aeroportului Timişoara a demarat discuţii cu companii aeriene printre care şi conducerea companiei Tarom pentru preluarea acestor rute de la Timişoara spre şi dinspre Iaşi şi Cluj şi eficientizarea acestora prin folosirea unor aeronave cu capacitate adaptată la cererea pieţei”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu, citat în comunicat.

Cursele Tarom vor începe să opereze de la Timişoara din 25 martie cu o frecvenţă de trei curse pe săptămână (spre/dinspre Cluj) şi patru curse pe săptămână (spre/dinspre Iaşi).

Compania aeriană Tarom este o companie cu tradiţie de operare pe aeroportul Timişoara deoarece efectuează neîntrerupt zboruri de la Timişoara chiar de la înfiinţarea sa, în urmă cu 64 de ani.

comments

comments